Vineri, 05 Iunie 2026

Pe stadionul CFR-ului Cluj s-a interzis spartul semințelor

de Cuget Liber Sâmbătă, 28 Februarie 2009 168 < 1 min citire
Conducerea clubului CFR Cluj a decis, vineri, interzicerea consumului de semințe în stadionul "Dr. Constantin Rădulescu", demers efectuat pentru ca arena din Gruia să devină "din toatele punctele de vedere una europeană", informează site-ul oficial al ardelenilor.
"Stadionul Dr. Constantin Rădulescu s-a înscris deja în rândul marilor arene ale Europei, demers pe care vrem să îl desăvârșim prin eliminarea consumului de semințe în tribune. Suporterii au demonstrat că sunt printre cei mai civilizați din țară, iar aprecierile nu au întârziat să apară, numele stadionului fiind cunoscut și în Liga Campionilor. Suntem convinși că măsura va fi înțeleasă", se arată într-un comunicat al clujenilor.
Stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" a fost modernizat de oficialii CFR-ului Cluj, fiind terminat anul trecut, înainte de jocurile echipei din Liga Campionilor.
Taguri
Articolul anterior Maradona și Pele, invitați la Memorialul Nicolae Dobrin
Articolul următor Monica Iacob-Ridzi a participat la constituirea Comitetului de Organizare al FOTE 2013

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei