Pedeapsă redusă în apel în cazul morții handbalistului Marian Cozma

de Cuget Liber Sâmbătă, 28 Aprilie 2012 392
O curte de apel din vestul Ungariei a decis, vineri, reducerea pedepsei cu închisoarea pronunțate în procesul lansat după asasinarea handbalistului român Marian Cozma, înjunghiat mortal lângă un club de noapte în 2009, informează MTI. Potrivit sentinței Curții de Apel din Gyor, doi dintre acuzați, Sandor Raffael și Gyozo Nemeth, condamnați inițial pe viață, primesc câte 18 ani de închisoare, iar al treilea, Ivan Sztojka, opt ani de închisoare, după ce, în primă instanță, fusese condamnat la 20 de ani de privare de libertate. Curtea a luat această decizie după ce a confirmat vinovăția lui Sandor Raffael în legătură cu un capăt de acuzare de omucidere și două de complicitate. Gyozo Nemeth a fost găsit vinovat de tentativă de omucidere și de vătămare corporală, iar Ivan Sztojka doar de vătămare corporală. Judecătorul Zoltan Nagy a menționat că nu s-a putut dovedi că cei trei au acționat voit în coordonare, întrucât Sandor Raffael, mai impulsiv, l-a înjunghiat pe loc pe Marian Cozma, în timp ce Gyozo Nemeth nu a luat parte la atac. De asemenea, nu s-a putut stabili că Ivan Sztojka l-a atacat pe Marian Cozma când acesta fusese înjunghiat.
Taguri

Comentează știrea

hmm
28 aprilie 2012
bani

Ce inseamna sa fii borfas si sa ai bani.

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei