Pentru CS Cleopatra Mamaia, sezonul competițional 2013 s-a terminat. Jucătorii au intrat în vacanță, nu însă și conducerea clubului și staff-ul tehnic, care se pregătesc de bilanț.
- Publicitate -
Joi, 12 decembrie, de la ora 14.00, la sala de protocol a stadionului "Constructorul-Cleopatra" din Complexul Sportiv "Badea Cârțan", va avea loc ședința de analiză a activității clubului pe anul care se pregătește să se încheie.
La eveniment, alături de președintele CS Cleopatra, Vasile Chirondojan, și de colaboratorii săi - Nicolae Moraru (vicepreședinte), Nicolae Buriac (membru), Paraschiva Popa (trezorier), Radu Nicolae Mocanu și Victor Bezușcu (antrenori) -, sunt invitați să participe directorul executiv al Direcției Județene pentru Sport și Tineret, Claudiu Teliceanu, președintele Asociației Județene de Rugby Constanța, Florian Constantin, președintele RCJ Farul Constanța, Cristinel Dra-gomir, și directorul Liceului Tehnologic "Gh. Duca", prof. Elena Gogu.
În cadrul reuniunii, președintele Chirondojan va prezenta atât raportul de activitate a secției de rugby pe anul 2013, cât și obiectivele pentru anul 2014.
"Principalul obiectiv pentru anul care vine este câștigarea titlului național cu echipa de juniori sub 18 ani. De asemenea, ne dorim să furnizăm lotului național al României, la această categorie de vârstă, cât mai mulți jucători. Momentan, avem opt, iar alți trei sunt în vederile selecționerilor. Ei participă constant la acțiunile lotului și ne dorim ca, în momentul în care vor trece la Under 19, să alcă-tuiască «scheletul» naționalei", a declarat, pentru "Cuget Liber", Vasile Chirondojan.
Președintele clubului din Mamaia a mai precizat faptul că, pentru la anul, se are în vedere întărirea echipei cu șase jucători de la LPS Focșani, discuțiile cu Ion Viorel, antrenor la Focșani și director de dezvoltare FRR, fiind în stadiu avansat.
v v v
Pe de altă parte, un alt obiectiv al CS Cleopatra, ce-i drept, pe termen mediu, îl constituie promovarea și direcționarea jucătorilor săi către un club din SuperLigă.
"Munca noastră, de la nivel de copii și juniori, trebuie să aibă o finalitate. Marea noastră dorință este aceea ca, în momentul în care jucătorii noștri termină junioratul și fac pasul către seniori, să ajungă la RCJ Farul, echipa-emblemă a județului Constanța. Noi avem deja oferte concrete de la RCM Timișoara și Steaua București, însă prima noastră opțiune este RCJ Farul. Sper ca și cei de la RCJ Farul să dorească acest lucru", a explicat președintele Chirondojan.