Derby-ul etapei a 20-a a Ligii a II-a la fotbal, seria întâi, Concordia Chiajna (locul trei, 41 puncte) - Săgeata Năvodari (locul doi, 43 puncte), se joacă sâmbătă, de la ora 12, în direct la Dolce Sport.
- Publicitate -
Antrenorul principal al Săgeții, Aurel Șunda, a declarat că, pentru echipa din Năvodari, jocul contra Concordiei nu e unul decisiv, întrucât "campionatul mai are destule etape și trebuie să rămânem concentrați". Șunda a subliniat totuși importanța pe care o acordă meciului, pentru că, "dacă batem, ne asigurăm în proporție de 80 la sută clasarea pe poziția secundă".
"Concordia e o echipă valoroasă, care se află de câțiva ani printre fruntașele seriei, dar, dacă vom evolua bine, ca în ultimele etape, vom câștiga", a mai spus Șunda.
Săgeata are două probleme de lot, atacantul Sorin Chițu (golgeterul echipei) și mijlocașul Ovidiu Vezan, ambii accidentați, dar se speră în recuperarea amândurora până la startul partidei.
Meciul Concordia Chiajna - Săgeata Năvodari va fi condus de Sebastian Colțescu (Craiova); asistenți, Marius Nicoară (Băile Herculane), Adrian Popescu (Craiova); rezervă, Zoltan Erdei (Slatina); observatori, Ion Cristea (București), Constantin Constantinescu (Slatina).
***
"Concordia Chiajna - Săgeata e o partidă pe care nu trebuie să o pierdem. Dacă vom fi concentrați și ne vom face jocul nostru obișnuit, vom scoate un rezultat bun. Și eu spun că meciul nu e capital pentru Săgeata, însă important da. Avem șanse să încheiem campionatul chiar și pe primul loc, pentru că mai sunt destule etape"
Adrian Olah, mijlocaș Săgeata