Joi, 04 Iunie 2026

HC Oțelul - CS Tomis, în Liga Națională de handbal feminin Pericol de naufragiu pe Dunăre

de Sorin MIHALACHE Sâmbătă, 26 Martie 2011 448 1 min citire
Deși clubul s-a reorganizat din punct de vedere administrativ, CS Tomis are doar șanse pur teoretice de a scoate un rezultat pozitiv, sâmbătă, în meciul de la Galați, cu HC Oțelul, întâlnire contând pentru etapa a 21-a a Ligii Naționale de handbal feminin.
"Nu ne facem iluzii, gazdele au o echipă puternică, în timp ce noi abia de acum încolo pornim reconstrucția. Sper ca jucătoarele să demonstreze că merită să fie oprite în lot", a declarat directorul executiv al Tomisului, Paul Alexe.
Sub comanda antrenoarei Mihaela Pîrîianu se află și pivotul Aneta Barcan, care, deși răcită, a făcut totuși deplasarea. De asemenea, după o mai veche accidentare, a revenit la antrenamente și junioara Cristina Strahan.
Duelul HC Oțelul - CS Tomis începe la ora 11.00. Arbitrează brigada Anton / Năstase (Buzău).
Celelalte partide ale rundei: sâmbătă: HCM Roman - HC Știința Baia Mare, HC Zalău - SCM Craiova; duminică: HC Dunărea Brăila - Oltchim Râmnicu Vâlcea (ora 13.00, în direct la Digi Sport).
Meciul Universitatea Cluj - Universitatea Reșița 33-21 s-a disputat în devans, iar întâlnirile CSM București - Rulmentul Brașov și HCM Buzău - Cetate Deva au fost amânate pentru data de 30 martie.
Clasamentul la zi: 1. Oltchim (39 p), 2. U Cluj (34 p), 3. CSM București (30 p), 4. HC Zalău (26 p), 5. Dunărea Brăila (23 p). CS Tomis ocupă locul 10, cu 16 p.
Taguri
Articolul anterior Farul, întâmpinată cu show aviatic la Timișoara
Articolul următor Liderul sindical Marius Petcu, reținut pentru luare de mită

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei