Vineri, 05 Iunie 2026

"Peseiro - la început zeu, apoi cel mai nenorocit om"

de Marian BOCAI Sâmbătă, 04 Octombrie 2008 349 1 min citire
Ion Marin, antrenorul Farului, nu este de acord cu modul în care a fost apreciat fostul antrenor al Rapidului, Jose Peseiro.
"La început, potrivit aprecierilor conducerii Rapidului și ale presei centrale, Peseiro era cel mai mare, cel mai bun, cel mai frumos, cel mai deștept. Acum, dintr-o dată, toată lumea se întoarce împotriva lui, iar Peseiro nu mai e nimic. Nu sunt de acord cu treaba aceasta. În viață, în aprecierea unui om, trebuie să existe echilibru. Până acum, a fost zeu, dintr-o dată e cel mai nenorocit om de pe Pământ. De unde această discrepanță?", s-a întrebat "Săpăligă".
Acționarul principal al Rapidului, Fathi Taher, a spus vineri că Peseiro a greșit că nu și-a apropiat jucătorii.
"Peseiro a greșit că nu și i-a apropiat pe jucători. A vorbit cu ei de la distanță. Însă nu doar Peseiro e vinovat, mai mulți sunt. Nu știu dacă e bine să spun acum așa ceva, dar cred că e diferență mare între contractele fotbaliștilor. Nu sunt jucători cu salariu de 400.000 de euro, dar ei au luat în calcul că dacă un jucător vine pe două milioane de euro, trebuie să negocieze un salariu cât mai mic, iar dacă vine pe bani mai puțini sau gratis, să îi dea mai mult", a afirmat Taher.
Taguri
Articolul anterior Romania's unemployment rate drops to 5.6% in Q2
Articolul următor Arbitrul Sebastian Colțescu a vrut să se sinucidă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei