Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Petrolul a reuşit surpriza cu FCSB şi s-a ales cu un punct

de Mircea GHIȚĂ Duminică, 29 Octombrie 2023 249 < 1 min citire
Petrolul a reuşit surpriza cu FCSB şi s-a ales cu un punct
Petrolul Ploieşti a smuls egalul cu FCSB, 2-2 (0-1), sâmbătă seara, pe Stadionul „Ilie Oană”, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal.
FCSB a avut 2-0, prin golurile marcate de Damjan Djokovic (2), după o eroare a lui Jair, şi de Alexandru Băluţă (49), după o minge şutată în transversală de David Miculescu.
Djokovic a deschis scorul după 98 de secunde, iar Băluţă a marcat primul său gol pentru FCSB.
Petrolul a redus din diferenţă prin brazilianul Jair, din lovitură liberă de la 20 de metri (70). Portarul Ştefan Târnovanu a agăţat în extremis o minge trimisă de Gheorghe Grozav (72). La ultima fază a meciului, fundaşul sud-african Siyabonga Ngezana a avut o intervenţie imprudentă asupra lui Jair în propriul careu şi arbitrul Radu Petrescu a dictat penalty pentru gazde, transformat cu şansă de Grozav (90+7).
La Petrolul a debutat în min. 83 jucătorul georgian Ghiorghi Abuaşvili.
FCSB e neînvinsă de opt etape, în care are patru victorii şi patru egaluri, dar în ultimele sale patru meciuri a obţinut un singur succes.
Petrolul a ajuns la cinci meciuri fără înfrângere, o victorie şi patru egaluri.
Taguri
Articolul anterior Momente terifiante pentru pasagerii unui avion Boeing 737. O rachetă lansată de pe submarin a generat panică
Articolul următor Ministerul Sănătăţii: Anual, peste 60.000 de români suferă un accident vascular cerebral

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei