Vineri, 05 Iunie 2026

Liga Naţională de baschet feminin Phoenix CSU Simona Halep a spulberat Rapidul la Bucureşti

de Sorin MIHALACHE Luni, 27 Decembrie 2021 218 1 min citire
Phoenix CSU Simona Halep a spulberat Rapidul la Bucureşti
Echipa feminină de baschet Phoenix CSU Simona Halep a câştigat, cu scorul de 85-37, ultima partidă de campionat din acest an, disputată în deplasare, în compania Rapidului Bucureşti, în cadrul etapei a 12-a Ligii Naţionale. O victorie fără dubii pentru formaţia constănţeană, care a controlat jocul din primul până în ultimul minut şi şi-a adjudecat toate cele patru sferturi: 11-9, 17-13, 23-6, 34-9.
Susţinute puternic de jucătoarele românce, două dintre stranierele Constanţei, americanca Ciara Eleanor Rosten şi islandeza Sara Run Hinriksdottir, au făcut o partidă aproape perfectă, ambele trecându-şi în cont câte un „double-double”, încheind partida cu 14 puncte, 21 de recuperări şi 32 la eficienţă, respectiv 21 de puncte, 11 recuperări şi 29 la eficienţă.
Căpitanul formaţiei de pe litoral, Andreea Mititelu, a fost şi ea aproape de „double-double”, însă s-a oprit la doar nouă puncte marcate şi a încheiat meciul cu nu mai puţin de 16 recuperări.
Le felicităm pe fetele noastre pentru modul exemplar în care s-au mobilizat şi le dorim mult succes în jocurile din Cupa României", au transmis reprezentanţii clubului constănţean.
Pentru Phoenix CSU Simona Halep, urmează „dubla” cu CSM Târgovişte, contând pentru sferturile de finală ale Cupei României. Manşa tur este programată în data de 29 decembrie, în deplasare, iar returul, pe 5 ianuarie, la Sala Sporturilor.
Foto: Facebook / Academia Phoenix CSU Simona Halep
Taguri
Articolul anterior Judo / Medalii pentru judoka de la CS Năvodari la Cupa Moş Crăciun
Articolul următor Tenis / Andrei Rublev, al cincilea jucător infectat cu virusul Covid-19 după participarea la turneul de la Abu Dhabi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei