Ieri, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Casa Fotbalului, selecționerul României, Victor Pițurcă, a declarat că obiectivul său rămâne calificarea la Campionatul European FIFA 2016, în pofida faptului că evoluția naționalei din ultimele meciuri a fost foarte slabă.
- Publicitate -
"Atmosfera creată în jurul meciurilor cu Ungaria și Olanda, care au fost două jocuri nereușite, nu face deloc bine echipei naționale. Perspectiva nu e de bun augur și trag un semnal de alarmă în acest sens. Obiectivul meu este crearea unei echipe naționale performante și calificarea la EURO 2016", a afirmat Pițurcă.
Tehnicianul tricolorilor a mai spus că este deranjat de contestațiile aduse la adresa sa de președintele LPF, Dumitru Dragomir.
"Dragomir a repetat înaintea celor două meciuri că jucăm cu Ungaria, o echipă foarte slabă, și dacă nu câștigăm, ar trebui să își dea demisia toată federația. Eu încerc să fiu cât mai diplomat, nu o să jignesc pe nimeni, pentru că am ca scop să creez o echipă bună și am reușit acest lucru. Sper să ne calificăm și la turneul final din Brazilia, chiar dacă nu avem materialul uman. Acesta este unul dintre cele mai slabe campionate din istoria primei ligi și nu o spun ca să-l supăr pe Dragomir. Sunt echipe care au dispărut, altele care suferă, suntem într-un fel la pământ. Nu înțeleg de unde se cere atâta echipei naționale", a adăugat Pițurcă.