Tehnicianul lui Poli Iași, italianul Cristiano Bergodi, s-a declarat la conferința de presă de după meci foarte fericit pentru acest rezultat.
- Publicitate -
"În primul rând, vreau să-i felicit pe băieți pentru modul impecabil în care au jucat. Am câștigat pe merit. Pentru un antrenor, cea mai mare bucurie e să vadă cum echipa lui luptă, are dăruire, determinare și agresivitate. Am înscris trei goluri, la capătul unor acțiuni foarte frumoase", a spus Bergodi.
Antrenorul Italian crede că lupta pentru evitarea retrogradării nu s-a încheiat, dar echipa sa a câștigat o partidă foarte importantă.
"Pentru Poli Iași, campionatul nu s-a încheiat azi (n.n. - vineri), dar acest meci era foarte important, întâlneam o echipă cu care ne luptăm pentru evitarea retrogradării. Îmi pare rău pentru Farul, dar lupta încă nu s-a sfârșit. Constănțenii se pot redresa în cele 12 meciuri care mai sunt de jucat", a mai spus Cristiano Bergodi.