Handbaliștii de la CSM Medgidia (locul 8, 7 p) vor avea parte de un adversar periculos în partida de duminică, din etapa a opta a Ligii Naționale: Poli Timișoara, formație care, deși se află pe o poziție retrogradantă (locul 12, 4 p), este capabilă de prestații de senzație, precum cea din jocul cu HCM.
- Publicitate -
"Echipa noastră este în creștere de formă. După ce am bătut pe Dinamo, stăm bine și la capitolul moral, astfel încât vizăm un nou succes, cu Timișoara", a declarat antrenorul CSM-ului, Ion Crăciun. Partida va începe la ora 11, în Sala Sporturilor din municipiul de pe malul Canalului, și va fi arbitrată de brigada Cârligeanu / Bejenariu.
Celelalte întâlniri ale rundei: Pandurii Târgu Jiu - Steaua, Uztel Ploiești - Dinamo, CSM Oradea - U Bucovina Suceava, HC Odorhei - UCM Reșița, Știința Bacău - Romvag Caracal. În devans, s-a jucat HCM Constanța - HC Minaur Baia Mare 33-24.