HCDS forţează calificarea în grupele EHF European League Portarul Ionuţ Iancu: „Sunt hotărât să apăr tot!”

de Sorin MIHALACHE Marţi, 29 Septembrie 2020 235
Handbaliştii de la HC Dobrogea Sud au plecat, duminică după-amiază, din Constanța, având drept destinaţie finală Lisabona, unde vor întâlni, deseară, într-un duel pe viaţă şi pe moarte, pe Sporting, în manşa secundă a turului doi preliminar al EHF European League. După o noapte petrecută în Bucureşti, ieri dimineaţă, la ora 6.00, formaţia constănţeană a zburat spre capitala Portugaliei, cu escală la Frankfurt.
Meciul din prima manșă, disputat la Sala Sporturilor din Constanța, s-a încheiat la egalitate, scor 27-27, un rezultat care menţine în cursa calificării ambele echipe.
„Este cel mai important meci din istoria clubului nostru. Suntem optimiști. Toți jucătorii sunt valizi. Sper și am mare încredere că putem face un meci foarte bun şi să ne calificăm în grupele European League”, a declarat, pentru site-ul oficial al clubului, preşedintele HC Dobrogea Sud, Ionuţ Stănescu.
„Pornim la drum optimiști, cu încredere, să facem un meci bun și să ne întoarcem cu calificare! Pe plan personal, nu am fost chiar așa bine la primul meci. Am fost pe mingi, dar cu o viteză în spate. Poate oboseala și-a spus cuvântul. Acum mă simt foarte bine și sunt hotărât să intru bine în meci și să apăr tot.
Sporting? Sincer, când i-am studiat pe video, mi s-au părut o echipă mai slăbuță, dar în teren i-am simțit că au putere, că sunt buni. Dar și noi suntem foarte buni și putem face o surpriză”, a adăugat portarul Ionuț Iancu.
Partida Sporting Lisabona - HC Dobrogea Sud este programată, deseară, de la ora 21.45 (ora României), și va fi transmisă în direct de Digi Sport 4. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei