Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, va susţine, marţi, de la ora 11:30, o conferinţă de presă la Casa Fotbalului împreună cu antrenorul Mircea Lucescu, informează site-ul oficial al FRF.
- Publicitate -
În ultimele zile, Răzvan Burleanu a negociat cu Mircea Lucescu preluarea postului de selecţioner al echipei naţionale a României, rămas liber după plecarea lui Edward Iordănescu.
Federaţia Română de Fotbal anunţase la 22 iulie, pe site-ul oficial, încheierea colaborării cu selecţionerul Edward Iordănescu, după ce prelungirea contractului scadent la finalul acestei luni nu a mai fost posibilă, cele două părţi nereuşind să ajungă la o înţelegere.
În mandatul lui Edward Iordănescu, echipa naţională a înregistrat, în 28 de partide, 10 victorii, 10 rezultate de egalitate şi 8 înfrângeri.