Duminică, 07 Iunie 2026

Primul fotbalist pe care Andrea Mandorlini îl cere la CFR Cluj

de Mircea GHIȚĂ Miercuri, 21 Iunie 2023 209 < 1 min citire
Primul fotbalist pe care Andrea Mandorlini îl cere la CFR Cluj
După plecarea lui Dan Petrescu (55 de ani), CFR Cluj l-a numit pe Andrea Mandorlini (62 de ani) în postul de antrenor principal al primei echipei. Tehnicianul italian a semnat un contract valabil pe un singur sezon cu gruparea din Gruia, iar acesta s-a pus deja pe treabă.
Andrea Mandorlini vrea să aducă la CFR un fotbalist din Serie C
Obiectivul pentru sezonul 2023/2024 al lui Andrea Mandorlini este câștigarea SuperLigii României, iar pentru a face posibil acest lucru, italianul a întocmit lista de transferuri. Potrivit celor de la ProSport, tehnicianul din Peninsulă i-a cerut deja lui Ioan Varga un fotbalist.
Sursa citată susține că jucătorul dorit de Andrea Mandorlini este Felipe Curcio, un brazilian în vârstă de 29 de ani. De profesie fundaș stânga, fotbalistul a evoluat în ultimul sezon pentru Padova, în Serie C.
Tehnicianul și-l dorește foarte mult la CFR Cluj, mai ales că în sezonul 2020-2021 l-a pregătit la Padova. 
Taguri
Articolul anterior Clasări pe podium și medalii obținute de lotul României, coordonat de antrenorul Iulian Surlă
Articolul următor VIDEO / INCENDIU PUTERNIC LA PETROMIDIA

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei