Antrenorul principal al Farului, Ion Marin, a declarat, la conferința de presă organizată după meci, că scorul final este prea dur și nedrept, în condițiile în care "rechinii" au avut multe momente foarte bune de joc.
- Publicitate -
"După părerea mea, Farul a jucat bine. Am ratat un penalty în debut, iar Steaua a deschis scorul contrar cursului jocului. Să nu uităm că, la faza premergătoare cornerului din care a marcat Semedo, unul dintre fotbaliștii noștri era la pământ, accidentat, dar jocul nu a fost oprit. Apoi, a apărut și acel cartonaș roșu. Consider că, prin maniera de arbitraj, jucătorii Stelei au fost protejați, iar acest lucru nu e normal, Steaua nu avea nevoie de sprijinul arbitrului", a spus Ion Marin.
Tehnicianul i-a luat apărarea căpitanului Maxim, care a irosit penalty-ul și a înscris apoi în propria-i poartă.
"Maxim nu e de acuzat, oricine poate rata un 11 m. M-a surprins, însă, execuția sa, la antrenamente bate tare și la colț, acum, ați văzut ce s-a întâmplat. Oricum, nu Maxim e cel vinovat pentru pierderea meciului", a spus "Săpăligă".
Ion Marin s-a arătat nemulțumit de superficialitatea compartimentului ofensiv. "Ca și în returul campionatului trecut, plătim tribut marilor ratări. Ajungem în fața porții, ne creăm ocazii clare de gol, dar nu marcăm. Rusmir a fost de două ori cu toată poarta în față, dar n-a înscris. Sper să devenim mai eficienți cât de curând. Per total, echipa a arătat că are potențial", a explicat antrenorul Farului.