După modelul marilor companii și al instituțiilor de succes, Direcția pentru Sport a Județului Constanța a avut inițiativa organizării unui team-building, la baza nautică
- Publicitate -
Energia de pe lacul Siutghiol.
"Ne-am bucurat din plin de o zi frumoasă de toamnă și aer curat, altfel decât de la fereastra biroului. Este foarte important să consolidăm relațiile de colaborare dintre membrii echipei noastre. Toți lucrează cu mare plăcere și sunt mândri de acest lucru. Am experimentat activități inedite, senzații tari și aventură alături de colegi. Am demonstrat că putem să ne înfrângem temerile și am redescoperit că, prin puterea echipei, se poate depăși cel mai dificil obstacol", a declarat directorul executiv al DSJ, Elena Frîncu.
Pentru a-și cunoaște limitele, membrii echipei DSJ au trebuit să își depășească zona de confort și să participe la o serie de concursuri tematice, precum termenul limită, asumarea responsabilității / fuga de răspundere, trasul sforilor și proiectul "Hei Rup!". Au fost necesare o atitudine dinamică, entuziastă, energică și molipsitoare, alături de îndemnurile "Îndrăzniți!", "Ieșiți din rutină!", "Simțiți spiritul de echipă!".
La acțiune, au participat Elena Frîncu, Isabella Stan, Alina Blebea, Mariana Tudora, Emil Ionescu Nechita, Mihai Orzan, Iulian Hanu și ceilalți membri ai echipei DSJ. Eforturile au fost răsplătite printr-un barbeque, un pahar de voie bună, dulcegării și echipament sportiv.