Program încărcat pentru sportivii de la CSM Constanţa în mai multe competiții

de Mircea GHIȚĂ Sâmbătă, 11 Mai 2024 179
Va fi încă un sfârşit de săptămână plin pentru sportivii de la CSM Constanţa, angrenați în lupta pentru medalii în competițiile interne și internaționale. Fetele de la sambo, la Campionatele Europene, și triatloniștii, la Cupa Europeană de Juniori, sunt în prim-plan. Clubul de la malul mării speră și la prezențe pe podiumurile naționale, la judo, triatlon, volei cadete și baschet juniori.
Baschetbaliștii de la malul mării au început lupta pentru locul 5 în Liga Națională de Baschet Masculin Getica ’95. Calificată în premieră în Top 6 național, CSM Constanța se bate cu Rapid București, în sistemul cel mai bun din trei meciuri, giuleștenii având avantajul terenului propriu. După primul meci al seriei, jucat miercuri, în Sala Rapid, băieții antrenați de Dan Fleșeriu și Valentin Boian vor juca meciul 2 în fața propriului public și mizează pe tribune pline la Sala Sporturilor după ce conduc la general cu 1-0. Totul se va întâmpla duminică, 12 mai, de la ora 17:00.
Handbaliştii juniori 3 de la CSM Constanța au jucat ultimul lor meci din Grupa Speranță 1 a Campionatului Național de Handbal Masculin J3. Echipa noastră a cedat, la Sala Sporturilor, scor 26-39 (14-18) cu CSM 1946 Adjud, liderul grupei. CSM Constanța (12p) încheie pe locul 3 în Grupa Speranță 1, cu 6 victorii și 4 înfrângeri, după 10 etape disputate, și pune punct participării în ediția de campionat 2023/2024. Handbaliștii antrenați de Denis Ali au făcut un sezon bun, în care au acumulat multă experiență, iar acum sunt mai pregătiți pentru viitor. Cei mai mulți dintre ei vor trece la juniori 2 din sezonul următor. Drumul spre seniorat abia a început.
Etapa a 5-a din Divizia Națională de Rugby programează sâmbătă, 11 mai, de la ora 11:00 pe stadionul Marina din Mangalia, meciul dintre CSM Constanța și CSU Alba Iulia. Etapa trecută, formația antrenată de Alexandru Lupu a învins în deplasare pe RC Bârlad cu 32-13 și pornește cu prima șansă în fața ultimei clasate. CSM Constanța ocupă poziția a 3-a, cu 11 puncte și își dorește al treilea succes din actualul campionat, iar etapa viitoare va evolua tot pe teren propriu cu CSM Galați.
Carol Popa, Raul Petre și Amalia Singuran au luat startul la Cupa Europeană de Juniori de Triatlon de la Caorle (Italia), competiție ce se desfășoară, în perioada 10-12 Mai, pe țărmul Mării Adriatice. Participarea este una record, motiv pentru care sportivii au fost împărțiți în mai multe serii semifinale. La băieți, sunt 120 de concurenți, în 4 serii semifinale. Primii 7 din fiecare serie și următorii doi, în ordinea timpilor, obțin dreptul de a evolua în finala programată sâmbătă, 11 mai. La fete, sunt 3 serii semifinale, iar primele 9 clasate din fiecare serie și următoarele trei în ordinea timpilor vor alcătui tabloul de 30 de sportive care vor lua startul în finala de sâmbătă. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei