Vineri, 05 Iunie 2026

Proiectul "Șahul pentru toți la Constanța" a ajuns la final

de Sandra MIHĂILĂ Marţi, 24 Noiembrie 2015 262 1 min citire
Recent, la Constanța a avut loc ediția a II-a a Trofeului Fianchetto la șah. Au participat 30 de sportivi legitimați la cluburi din Constanța, Cernavodă, Mangalia, Medgidia, Tulcea, Galați.
La finalul competiției, cei mai buni jucători și-au adjudecat podiumul. Astfel, Claudiu Constantin (ACS Sissa Constanța) s-a clasat pe primul loc, fiind urmat de Ilie Radu Maricel și de David Cristian, ambii de la CS Asociația Axiopolis Sport Cernavodă. La juniori, Andreea Panainte (CS Palatul Copiilor Constanța) a obținut primul loc, în timp ce la clasa ELO
"A fost ultima etapă a proiectului «Șahul pentru toți la Constanța», sprijinit de Consiliul Județean Constanța. Considerăm că ne-am atins obiectivele de a atrage un număr mare de sportivi spre latura competițională și noi membri în marea familie a șahului. De asemenea, numeroși participanți au obținut coeficientul internațional ELO la șah rapid și clasic, juniori și seniori, categoriile sportive III, II și I. Am avut variații pozitive la ratingul național și internațional pentru sportivii de perspectivă, dar cel mai important am dezvoltat relații de prietenie și fair-play între sportivi", a declarat vicepreședintele CS Fianchetto, Maricel Ciubotariu.
Concursul a fost omologat la Federația Română de Șah și Federația Internațională de Șah, care a contat pentru calculul CIV și ELO la șah clasic. 
Taguri
Articolul anterior Cupa 1 Decembrie la șah a ajuns la ediția a 19-a
Articolul următor Lucian Bute, antrenament în mall pentru promovarea meciului cu DeGale

Comentează știrea

Un maestru
24 noiembrie 2015
Atentie

Parinti si copii! Evitati personajul "ne-a Lungu"; acesta este un batran debil mintal care se crede antrenor. A avut un elev care a inebunit si a murit; se numeste Modoran

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei