Selecționerul naționalei de handbal feminin a României, Radu Voina, a declarat, ieri, că ziua națională a fost sărbătorită de elevele sale cu două antrenamente, în vederea pregătirii meciurilor de la Campionatul Mondial din China.
- Publicitate -
"Am sărbătorit 1 Decembrie cu două antrenamente. La ora 4.00, când în România lumea încă dormea, noi eram deja în sala de antrenament, care e urâtă, neîncălzită, în loc de ușă e o perdea, se aude muzică. În schimb, sala de joc este superbă. Fetele încă se acomodează cu fusul orar, câteva sunt răcite, dar, până la ora primului meci, totul va fi bine", a afirmat tehnicianul român, care a mai adăugat: "Cele două rezerve le voi stabili sâmbătă dimineață, înaintea meciului cu Chile, iar de Moș Niculae vreau să ne facem cadou victoria".
Selecționerul a mai spus că în China au mai ajuns și delegațiile Norvegiei, Ungariei și Tunisiei.
România face parte din Grupa C la CM și va întâlni, în ordine, formațiile statului Chile (5 decembrie, ora 11.15), Japoniei (6 decembrie, ora 15.15), Ungariei (7 decembrie, ora 15.15), Tunisiei (9 decembrie, ora 15.15) și Norvegiei (10 decembrie, ora 13.15).