Românul Emanuel Gyenes (KTM) a încheiat pe locul al 40-lea, la 59 minute şi 42 secunde de învingător, etapa a şasea a Raliului Dakar 2021, secţiunea moto, desfăşurată, vineri, 8 ianuarie, între Al Qaisumah şi Ha'il (Arabia Saudită).
- Publicitate -
Sătmăreanul se află pe poziţia a 31-a le general, la 4 ore, un minut şi 39 secunde de lider.
Gyenes este al treilea la clasa Malle Moto (fără asistenţă tehnică) şi a urcat pe doi la clasa Marathon.
Spaniolul Joan Barreda Bort (Honda) a câştigat această etapă, obţinând a treia sa victorie al cursa din acest an.
La general, lider a redevenit australianul Toby Price (KTM), sosit al şaptelea în etapa de vineri, urmat pe podium de argentinianul Kevin Benavides (Honda), şi de chilianul Jose Ignacio Cornejo Florimo (Honda).
Sâmbătă, 9 ianuarie, va fi zi de pauză la Raliul Dakar 2021, dar cursa va continua duminică, 10 ianuarie, etapa a şaptea, dintre Ha'il şi Sakaka, având o lungime de 737 km, dintre care 471 cronometraţi.