Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Raliul Dakar 2021. Emanuel Gyenes, două etape „în oglindă”

de Sorin MIHALACHE Joi, 07 Ianuarie 2021 234 < 1 min citire
Raliul Dakar 2021. Emanuel Gyenes, două etape „în oglindă”
Foto: Facebook / Emanuel Gyenes - Mani
Românul Emanuel Gyenes (KTM) s-a clasat, pentru a doua oară consecutiv, pe locul 33 în etapa a cincea a Raliului Dakar 2021, desfăşurată, joi, 7 ianuarie, între Riad şi Al Qaisumah (Arabia Saudită). 
Gyenes a terminat la 55 minute şi 47 secunde de învingător, argentinianul Kevin Benavides (Honda). Sud-americanul a trecut cu bine peste o cădere suferită din cauza căreia s-a ales cu o fractură nazală în cadrul acestei etape şi s-a impus cu timpul de 5 ore, 9 minute şi 50 secunde pe cei 456 km, devenind lider la general. 
În ierarhia generală, Gyenes se află pe locul al 33-lea, la 3 ore, 9 minute, 34 secunde de lider. 
La clasa Malle Moto (fără asistenţă tehnică), Gyenes se află pe locul al patrulea, la 28 minute şi 59 secunde de liderul italian Maurizio Gerini, al doilea este lituanianul Arunas Gelazninkas, iar al treilea este cehul Roman Krejci. 
Gyenes este al treilea la clasa Marathon, devansat de Tosha Schareina (Spania) şi de Roman Krejci (Cehia). 
Vineri, 8 ianuarie, este programată etapa a şasea a raliului Dakar 2021, între Al Qaisumah şi Ha'il, pe 618 km, dintre care 448 km cronometraţi. 
Taguri
Articolul anterior Patru oferte pentru realizarea lucrărilor de reabilitare a Podului peste brațul Borcea
Articolul următor Coronavirus la Penitenciarul Poarta Albă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei