Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu a declarat că o victorie în deplasare cu Cipru va aduce echipei naționale a României un succes și în următoarea partidă din preliminariile Cupei Mondiale din 2026, cea cu Austria din luna octombrie.
- Publicitate -
„Meciul cu Canada este un test, iar în acest caz trebuie să îți urmărești alte obiective decât cel legat de rezultat. Ceea ce ne dorim cu Canada este ca jucătorii care nu au evoluat foarte mult până acum să aibă această posibilitate ca să se poată integra cât mai bine în ceea ce înseamnă echipa națională. Dar în același timp ne dorim să verificăm anumite lucruri astfel încât să obținem victoria în meciul din Cipru. Pentru că în mod cert o victorie în Cipru ne va aduce o victorie și cu Austria în octombrie. Iar acesta este cel mai important lucru", a spus președintele.
Burleanu este încrezător că Ianis Hagi, jucător liber de contract după despărțirea de Glasgow Rangers, se va transfera la o echipă importantă din Europa.
„Nu am informații, dar sunt foarte încrezător că Ianis va semna cu o echipă foarte importantă unde să își poată pune în valoare întregul său potențial. Ianis Hagi e acum un jucător liber de contract, ceea ce înseamnă că poate semna în orice moment și nu este ținut deloc de închiderea perioadei de transferuri. El cu siguranță a avut multe oferte, cântărește ceea ce e cel mai bine. E un jucător care a ajuns la o anumită maturitate și acest lucru ar trebui să îl ajute să meargă la o echipă unde să își poată atinge potențialul maxim", a explicat el.