Vineri, 05 Iunie 2026

Răzvan Florea a ieșit din bazin în plină glorie

de Cuget Liber Vineri, 16 Iulie 2010 456 1 min citire
Înotătorul constănțean Răzvan Florea s-a retras din activitatea competițională, Campionatul Național de seniori și juniori în bazin descoperit, care se desfășoară în București în aceste zile, repre-zentând ultima sa întrecere oficială.
Federația Română de Natație, CS Farul Constanța (clubul lui Răzvan) și DSJ Constanța au organizat festivitatea de retragere a medali-atului cu bronz la Jocurile Olimpice de la Atena din 2004, aseară fiind punctul culminant. Răzvan, care va împlini 30 de ani pe 29 septembrie, i-a avut alături la acest moment emo-ționant și pe antrenorii săi, și familia.
Nici la aceste Naționale, înotătorul nu a avut rival intern, astfel că și-a făcut o ieșire de gală din bazin. În prima zi de concurs, a câștigat un nou titlu național, la 50 m spate, cu timpul de 26,48 s.
În prima zi, CS Farul a mai avut doi medaliați, Dragoș Agache, aur la seniori la 200 m bras (2:17:77), și Andrei Grădinaru, bronz la juniori la aceeași probă, unde, cu 2:41:99, a ocupat și locul opt în finala seniorilor.
În aceeași sesiune, au mai evoluat în finale alți trei fariști: Emma Malcomete, locul patru în finala A de la 50 m spate feminin (31,46) și șase la 100 m fluture - finala A (1:07:02), Alin Milian, locul patru în finala A de la 50 m spate (27,76), și Mihai Spălățelu, locul patru în finala B de la 50 m spate (29,43).
Taguri
Articolul anterior Lucian Marinof va prelua o selecționată națională de juniori
Articolul următor Alergiile solare ne pot lăsa cu cicatrice

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei