Înotătorul constănțean Răzvan Florea, de la CS Farul, a început în forță întrecerile Campionatului Național de seniori și juniori, competiție care se desfășoară, în aceste zile, la București, în bazin de 50 de metri, opt culoare.
- Publicitate -
Ieri, sportivul antrenat de profesoara Georgeta Handrea a câștigat medalia de aur în finala de 50 m spate, probă de sprint în care își dorește să obțină cât mai multe performanțe în actuala stagiune. La Naționale, olimpicul Farului este mare favorit al altor trei probe, 50 m liber, 100 m spate și 200 m spate, în cea din urmă fiind medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Atena 2004.
Concursul se va încheia duminică, 21 iunie.