Regal de şah la Mangalia. Cupe şi medalii strălucitoare pentru învingători

de Mircea GHIȚĂ Marţi, 28 Noiembrie 2023 34168
În perioada 24 - 26 noiembrie 2023 Liga Navală Română filiala Mangalia a organizat la Cercul Militar din Mangalia prima ediție a competiției internaționale de șah dedicată Zilei Naționale a României. Competiția a fost organizată pe două secţiuni: turneul open omologat FIDE şi turneul pentru copii începători. Au participat un număr de 75 de jucători, majoritatea fiind copii și juniori (60).
La Turneul Open primul loc a fost adjudecat de Ionuţ Buzbuchi de la Juniorul Constanţa, acesta fiind urmat de Zvetomir Angelov din Bulgaria, Radu Dincă de la Poseidon Limanu 2 Mai, Andrei Săvulescu de la acelaşi club şi Gheorghe Tinta din Medgidia.
La junioare medalia de aur a fost câştigată de Stefani Chuchukova din Bulgaria, argintul de Alina Vorniceanu de la CSM Galaţi şi bronzul de Sevdin Yasmin Nurvet din Dobrich, Bulgaria.
La juniori Ştefan Dragoş Leu a încheiat concursul pe prima poziţie, Dmytro Charchenko din Ucraina a termina pe locul al doilea, iar Cristian Robert Oprea din 23 August s-a clasat pe locul al treilea.
La categoria cadeţi 14 ani medalia de aur a fost cucerită de Claudiu Costianu de la Smart Galaţi, pe locul al doilea clasându-se Gabriel Guriencu din Tulcea. Bronzul i-a revenit lui George Cernencu de la CSM Galaţi.
La categoria băieţi 10 ani prima treaptă a podiumului a fost ocupată de Zhulin Nurvet din Dobrich, a doua de Stoyan Iliev din Varna, iar a treia de Eric Berbecel de la CSM Galaţi.
Turneul de fete 10 ani le-a avut ca învingătoare pe Ioana Corbu Avram de la Dinamo Bucureşti, Alexandra Gencheva din Varna şi Sofia Omer din Mangalia.
Liga Navală Română este asociația de promovare a Marinei Române, a intereselor maritime și fluviale ale României.
Scopul asociației este cultivarea în rândul populației și în special în rândul tinerilor a atașamentului față de marină și activitățile marinărești, popularizarea Marinei Române și a tradițiilor sale, dezvoltarea culturii marinărești, conservarea patrimoniului maritim, protecția mediului în apele navigabile.
Poate deveni membru al LNR orice persoană fizică, cetățean român, indiferent de naționalitate, apartenență politică, sex, care a împlinit vârsta de 10 ani, care aderă la programul și statutul Ligii și depune un formular de înscriere în acest sens.
Filiala Mangalia s-a înființat la data de 28 februarie 1999 și are sediul în Bdul. 1 Decembrie 1918, Nr. 1, Incinta Cercului Militar Mangalia, este înscrisă în Registrul Asociațiilor deschis la Judecătoria Mangalia.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei