CS Tomis, o victorie și o înfrângere în "dubla" amicală cu Dunărea Brăila Rezervele nu se ridică la nivelul titularelor

de Sorin MIHALACHE Vineri, 16 Octombrie 2009 642
Profitând de întreruperea campionatului, echipa de handbal feminin CS Tomis a susținut două meciuri de pregătire, în compania Dunării Brăila. La finele acestor teste, tehnicienii constănțeni au tras concluzia că valoarea jucătoarelor de rezervă este inferioară celei a titularelor. Mari dureri de cap pentru antrenorul Tomisului, Goran Kurteș, după primul meci amical cu Dunărea Brăila, pierdut de echipa sa la zece goluri diferență, 29-39 (14-19). "Tehnicianul le-a dat șansa să joace și handbalistelor mai tinere sau celor care au evoluat mai puțin în primele etape de campionat. Din păcate, re-zervele au demonstrat că nu se ridică la nivelul titularelor, nu fac față cerințelor. Ne-am convins că nu ne pot ajuta pentru îndeplinirea obiectivului, calificarea în cupele europene. Poate sunt prea tinere, poate mai au nevoie de a acumula experiență, așa că ne gândim să împrumutăm, într-un viitor foarte apropiat, o serie de ju-cătoare la alte echipe", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul sportiv al CS Tomis, Paul Alexe. Ieri, tot la Sala Sporturilor, cele două echipe au jucat meciul revanșă, de data a-ceasta victoria revenind con-stănțencelor, cu scorul de 36-31 (15-16). În mare măsură, Kurteș a mizat pe jucătoarele de bază, dar succesul s-a conturat abia în repriza secundă. Președintele Slabu va superviza echipa la Buzău În această dimineață, CS Tomis se deplasează la Buzău, unde are programate, la final de săptămână, două meciuri amicale cu prim-divizionara locală, HCM. Primul se des-fășoară deseară, de la ora 19.00, iar cel de-al doilea, mâine, cel mai probabil de la ora 11.00. La ambele partide, jucă-toarele constănțene vor fi urmărite, din tribune, și de președintele clubului, Gheorghe Slabu. Delegația Tomisului va rămâne apoi să încurajeze pe HCM Constanța, în partida cu Pick Szeged, din a treia rundă a Ligii Campionilor la handbal masculin. Druțu și Blaga au probleme de sănătate De luni, 19 octombrie, CS Tomis intră în linie dreaptă cu pregătirile în vederea meciului cu HCM Baia Mare (24 oc-tombrie, în deplasare, în etapa a cincea a Ligii Na-ționale). Până la ora de start a acestui joc important, an-trenorul Goran Kurteș speră ca două dintre handbalistele indis-ponibile în amicalele cu Brăila, interul Diana Druțu (acci-dentată la brațul de aruncare) și portarul Mihaela Blaga (entorsă la gleznă), să se refacă și să poată intra în teren din primul minut.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei