În capitala Ungariei, Budapesta, s-au încheiat duminică, întrecerile Campionatului European Universitar de volei feminin, competiție la care participă cele mai bune 16 echipe universitare din Europa.
- Publicitate -
Formația Universității „Ovidius” Constanța a reușit să-și adjudece medaliile de bronz, după ce a învins în finala mică, echipa Universității din Zagreb (Croația).
Deși condusă de două ori, echipa noastră s-a impus cu 3-2, după un meci spectaculos de cinci seturi (20-25, 25-19, 19-25, 25-11, 15-12).
Căpitanul formației învingătoare este Alexandra Spînoche de la CSM Constanța, la fel ca și antrenorul Florin Voinea.
Totodată, există medalii de aur, argint și bronz pentru juniorii de la CSM Constanța la Campionatul Național de Sprint Triatlon.
Carol Popa, Amalia Singuran și Raul Petre au urcat pe podiumul competiției, care s-a desfășurat în Pădurea Dumbrava din Sibiu, în cadrul Sibiu Triathlon Challenge, ediția a IV-a. Revenit după o accidentare și doar trei săptămâni de antrenamente, Carol Popa a încheiat al doilea la general, cu timpul de 1.00.36, după stelistul Vlad Remzing, care concurează la categoria Elite. În schimb, Carol a devenit campion național de juniori I (18-19 ani) și de tineret U23, iar sportivul antrenat de Cristi Doicescu este pe drumul cel bun, în maximum o lună urmând să concureze la capacitatea sa normală.
Raul Petre a avut al patrulea timp la general, 1.02.40, fiind devansat de Alexandru Popa, de la CS Politehnica Cluj, astfel că sportivul constănțean a obținut două medalii de bronz, la juniori I și la U23. O cursă foarte bună a făcut şi Amalia Singuran, care a devenit campioană națională la juniori I. Timpul său, 1.13.18, i-a adus și două medalii de bronz, la U23 și la seniori, fiind devansată de Alice Perjoiu (CS Afumați) și Anna Maria Besenyei (CS Seven Atletic), ambele sportive U23.
Nu în ultimul rând, la Singapore, în week-endul recent încheiat, s-au desfășurat întrecerile Campionatelor Mondiale de Beach Sambo, competiție aflată la ediția cu numărul cinci.
Reprezentanții delegației României au avut evoluții remarcabile adjudecându-și 7 medalii, dintre care: 3 de aur, 2 de argint și 2 de bronz.
Două dintre medalii, una de aur și una de argint, au fost câștigate de sportivele de la CSM Constanța.
La categoria 72 de kilograme, Volha Maleika și-a confirmat valoarea, obținând al cincilea titlu mondial din carieră, la individual.
În finală, Volha a învins-o pe Nino Odzelashvili din Georgia, devenind încă o dată cea mai valoroasă sportivă din lume.
La categoria 59 de kilograme, Cristina Blănaru, de la CSM Constanța, a urcat pe treapta a doua a podiumului, după ce a pierdut finala cu Daria Chekalina din echipa neutră.
Ne reamintim, în luna iunie, Cristina Blănaru a fost medaliată cu bronz la Cupa Mondială din Armenia.
Sportivele sunt antrenate la CSM Constanța de Viorel Gâscă.