Fostul portar brazilian Julio Cesar și Ricardinho, desemnat de șase ori cel mai bun jucător de futsal din lume, a confirmat participarea la meciul demonstrativ de la Cluj, care va avea loc pe 14 iunie, în BTarena, în cadrul Sports Festival 2025, au anunțat organizatorii într-un comunicat de presă.
- Publicitate -
Cei doi se alătură astfel marilor nume deja confirmate pentru meciul demonstrativ: Ronaldinho, Marco Materazzi și Wesley Sneijder.
Julio Cesar, fost internațional brazilian și unul dintre cei mai buni portari ai generației sale, a fost o piesă esențială a echipei Inter Milano timp de șapte sezoane. A câștigat cinci titluri de campion în Serie A, Liga Campionilor în 2010 și a fost desemnat cel mai bun portar din Europa în același sezon. Cu 87 de selecții pentru echipa națională a Braziliei, Cesar a participat la trei Cupe Mondiale și a câștigat Cupa Confederațiilor în 2013.
Ricardinho, supranumit O Magico (Magicianul), cunoscut drept unul dintre cei mai mari jucători de futsal din toate timpurile, a impresionat prin tehnica sa incredibilă și viziunea sa de joc. De-a lungul carierei, a câștigat de șase ori Ballon d'Or și 'Best Player of the World', și a contribuit la succesul echipei naționale a Portugaliei, cu care a câștigat Campionatul European în 2018 și Cupa Mondială în 2021.
Cea de-a șasea ediție Sports Festival, cel mai mare eveniment multi-sportiv din România dedicat sportului de masă, va avea loc în 12-15 iunie, la Cluj-Napoca. Evenimentul se va desfășura în zona platoului Cluj Arena, Aleea Stadionului, Radisson Garden, Parcul Central, părculețul de copii din proximitatea stadionului și Parcul Iuliu Hațieganu.