Sâmbătă, 06 Iunie 2026

România a încheiat Jocurile Olimpice de Tineret cu opt medalii

de Mihai CHELEȘ Vineri, 19 Octombrie 2018 700 < 1 min citire
România a încheiat Jocurile Olimpice de Tineret  cu opt medalii
Delegația României a încheiat Jocurile Olimpice de Tineret de la Buenos Aires cu un bilanț de opt medalii - două de aur, trei de argint, trei de bronz.
Ultimul reprezentant al țării noastre în competițiile din capitala Argentinei a fost Aurelian Dragomir, care a evoluat, miercuri, în concursul mixt de sărituri în apă, alături de rusoaica Uliana Kliueva, cei doi ocupând locul 9 în clasamentul final, din 14 perechi.
Delegația României a coborât pe locul 27 în clasamentul pe națiuni la finalul zilei de miercuri, cu opt medalii. Aurul a fost câștigat de judoka Adrian Șulcă (cat. 81 kg) și de halterofila Sabina Baltag (cat. 53 kg), argintul a fost obținut de înotătorul Daniel Martin (la 100 și 200 m spate) și la dublu rame masculin (canotorii Florin Nicolae Arteni-Fîntînariu și Alexandru Laurențiu Danciu), iar medaliile de bronz au fost adjudecate de halterofila Mihaela Valentina Cambei (cat. 48 kg), echipajul de dublu rame feminin (Tabita Maftei și Alina Maria Balețchi) și de Andreea Dragoman (tenis de masă). 
Taguri
Articolul anterior "Căutăm să implicăm în proiectele noastre cât mai mulți elevi și profesori"
Articolul următor Sezon încheiat pentru Simona Halep! Spune "pas" și Turneului Campioanelor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei