Duminică, 07 Iunie 2026

România, învinsă de Turcia cu 3-2, la Braşov, în Golden League la volei masculin

de Mircea GHIȚĂ Duminică, 11 Iunie 2023 173 1 min citire
România, învinsă de Turcia cu 3-2, la Braşov, în Golden League la volei masculin
Naţionala masculină de volei a României a fost învinsă de echipa Turciei cu scorul de 3-2 (25-18, 23-25, 25-27, 25-19, 15-6), sâmbătă, la Braşov, într-un meci din Grupa A a Golden League.
Tricolorii, care duminica trecută se impuneau cu 3-2 în faţa Turciei, în deplasare, au cedat acum în faţa finalistei de anul trecut a competiţiei după două ore şi 15 minute de joc.
Meciul a fost unul cu răsturnări de scor, 1-0 pentru Turcia, 2-1 pentru România, 3-2 pentru Turcia. În faţa a 1.100 de spectatori, Alexandru Raţă a fost cel mai bun om al echipei antrenate de Sergiu Stancu, cu 22 de puncte. Marian Bala a avut şi el o evoluţie apreciată, cu 12 puncte.
De la învingători s-au remarcat Adis Lagumdzija, cu 22 de puncte, Efe Bayram, 19 puncte, Yigit Gulmezoglu şi Faik Samed Guneş, cu câte 10 puncte.
Meciul a fost arbitrat de cehul Jan Krticka şi de românul Alin Mateizer.
Turcia e lider, cu 3 victorii (8 puncte), urmată de Danemarca, 2 victorii (6 puncte), Portugalia, 1 victorie (4 puncte), România, 1 victorie (4 puncte).
România va juca acasă, la Braşov, şi ultimele sale două partide, cu Danemarca (14 iunie) şi Portugalia (18 iunie).
Câştigătoarele grupelor şi echipa organizatoare se vor califica la turneul Final Four, care va avea loc în Croaţia. În cazul în care Croaţia va câştiga grupa sa, la turneul final va merge şi echipa de pe locul al doilea.
Taguri
Articolul anterior Fiorentina nu ar mai vrea să îl lase pe Louis Munteanu sub formă de împrumut la Farul
Articolul următor Premierul Nicolae Ciucă și-ar depune demisia, luni, după ședința de Guvern. Strategia pentru rotativă ar intra în linie dreaptă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei