Duminică, 07 Iunie 2026

România, printre țările europene în care fotbaliştii sub 23 de ani joacă cel mai puțin

de Mircea GHIȚĂ Joi, 02 Octombrie 2025 213 1 min citire
România, printre țările europene în care fotbaliştii sub 23 de ani joacă cel mai puțin
România este una dintre țările în care fotbaliștii sub 23 de ani joacă cel mai puțin, potrivit unei analize realizate de Intelligence Centre FRF.
Pornind de la un raport UEFA privind situația talentelor în Top 20 competiții la nivel european, Intelligence Centre FRF a comparat datele cu cele din România și a concluzionat că, dintre țările analizate, doar Turcia și Grecia au oferit mai puține minute fotbaliștilor U23 în sezonul 2024-2025, în condițiile în care, la nivelul primei ligi din România, echipele sunt obligate prin regulamentul Federației Române de Fotbal să aibă în permanență pe teren un jucător eligibil pentru naționala U21.
Cluburile din țara noastră au oferit 4% din totalul minutelor jucătorilor U20, procent comparabil și cu alte campionate mai puternice, cum ar fi Anglia, Germania sau Portugalia, peste Spania și Italia, dar procentul total pentru timpul alocat fotbaliștilor U23 este de 24%, de două ori mai puțin decât este trecut în dreptul liderului din acest clasament, Belgia, campionat în care tinerii au evoluat în 49% din minute.
Top 3 este completat de Olanda și Austria, ambele cu un procentaj de 46%. Sub România sunt Turcia și Grecia, ambele cu 18%. Media în campionatele analizate este de 34% (28% la jucătorii cu vârsta între 20 și 23 și 6% la jucătorii U20).
De menționat că în Danemarca, tinerii U20 au evoluat cel mai mult, în 12% din totalul minutelor. 
Taguri
Articolul anterior Liviu Dragnea scapă de probele DNA în dosarul "Tel Drum". Înalta Curte exclude mai multe probe
Articolul următor Angajaţii ANR au liber să predea la universitate. „Era o îngrădire a dreptului la muncă!”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei