Duminică, 07 Iunie 2026

România, victorie capitală cu Cipru în Liga Naţiunilor la fotbal

de Mircea GHIȚĂ Sâmbătă, 12 Octombrie 2024 380 1 min citire
România, victorie capitală cu Cipru în Liga Naţiunilor la fotbal
România a câștigat în Cipru al treilea meci consecutiv din Liga Națiunilor, scor 3-0, cu toate golurile marcate în prima repriză. Partida de la Larnaca de sâmbătă, 12 octombrie, a fost a treia pentru Mircea Lucescu ca selecționer în noul mandat. Radu Drăgușin a marcat primul gol la națională, iar tricolorii sunt lideri în Grupa C2, cu 9 puncte din 9 posibile.
Echipa națională a obținut o victorie clară împotriva Ciprului, pe un stadion plin de suporteri români. Într-o primă repriză extraordinară, ocaziile au început cu Stanciu în minutul 12, iar în minutul 16 Dennis Man a marcat după o serie de șuturi ale tricolorilor în careul mare și bâlbâieli ale gazdelor. Răzvan Marin a transformat un penalty în minutul 25, după un fault la Mihăilă, iar Radu Drăgușin a încheiat prima parte cu un gol din lovitură de cap în minutul 36, stabilind scorul pauzei. A fost primul gol pentru Drăgușin la națională.
În repriza secundă, ai noștri nu au mai forțat. Nicușor Stanciu și Drăguș au încercat să mărească avantajul, dar fără succes, iar în minutul 86 Olaru a șutat puternic, mingea a intrat în cele din urmă în poartă, dar s-a semnalizat offside. Echipa lui Mircea Lucescu este lider în grupa C2 cu 9 puncte, Kosovo este pe locul 2 cu 6 puncte, Cipru pe trei cu 3 puncte, iar Lituania pe patru, cu 0 puncte. Următorul meci al României va fi în deplasare cu Lituania, marți, 15 octombrie. 
Taguri
Articolul anterior Petrolul Ploieşti a sărbătorit 100 de ani de existenţă la meciul cu Vitesse Arnhem
Articolul următor Construcţia modulară, o variantă de luat în calcul pentru o casă de vacanţă sau un atelier de lucru

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei