Rugbiștii U20 de la CSM Constanța, victorie la Pantelimon, în Campionatul Naţional

de Sorin MIHALACHE Marţi, 28 Martie 2023 305
Primul meci din acest an, prima victorie pentru rugbiștii U20 de la CSM Constanța!
Neînvinși în acest sezon, jucătorii antrenați de Nicolae Mocanu și Victor Bezușcu s-au impus, scor 21-6, în duelul cu CSOV Pantelimon, într-o restanță din etapa a 3-a a Campionatului Național, meci care inițial a fost programat la Pantelimon, unde CSM Constanța ar fi câștigat prin forfait întâlnirea din cauze organizatorice, însă și-a dorit reprogramarea.
Echipele au convenit însă să dispute meciul înaintea reluării campionatului, iar CSM Constanța a obținut o victorie categorică.
Punctele au fost realizate de Răzvan Călin, Marian Bodorin și Marius Nazîru, care au reușit câte un eseu, și Ionuț Alexandru Sava, care a transformat două lovituri de pedeapsă, iar Daniel Chirică a fost declarat Omul Meciului Ogen Gym.
CSM Constanța este la un singur punct în urma liderului CNAV CS Dinamo București, cu care va juca meciul următor, contând pentru etapa a 6-a. Duminică, 2 aprilie, de la ora 13.00, pe stadionul Callatis Mangalia. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei