Echipa de rugby CSM Ştiinţa Baia Mare a fost repatriată din Africa de Sud. În cursul nopţii de marţi spre miercuri, „zimbrii” au revenit în România cu o cursă specială TAROM şi au intrat în carantină.
- Publicitate -
„Guvernul României a organizat repatrierea cetăţenilor români din Africa de Sud, printre care şi jucătorii şi staff-ul tehnic al echipei campioane de rugby CSM Ştiinţa Baia Mare.
Ei au fost testaţi şi s-au recoltat probe RT-PCR în Africa de Sud, Kenya, dar şi la sosirea pe aeroport de către personal medical din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Maramureş”, a anunţat subprefectul judeţului Maramureş, Rudolf Stauder.
Niciun component al echipei nu are probleme medicale.
De asemenea, Federaţia Română de Rugby a anunţat că finala Cupei României, dintre echipele SCM Timişoara şi CSM Ştiiţa Baia Mare, programată pentru 11 decembrie, va fi amânată.
Foto: Facebook / CSM Ştiinţa Baia Mare