Echipa de rugby CS Năvodari a obținut a patra victorie din acest sezon al Cupei României, în grupa a doua valorică, albastră, din care face parte, după ce a reușit să învingă în deplasare pe CSM Bucovina Suceava cu scorul de 39-22 (15-6).
- Publicitate -
În urma acestei victorii, trupa pregătită de Cristian Husea și Cornel Suciu se menține pe prima poziție a grupei, iar în etapa viitoare va întâlni, tot în deplasare, o altă echipă din Moldova, RCM Galați. Partida va avea loc pe 16 aprilie, sâmbăta viitoare, pe terenul "Municipal" din Galați, de la ora 12.