Rugby: Echipele din Anglia și Franța domină în AMLIN Challenge Cup, irlandezii în Heineken Cup

de Ovidiu ADRIAN Duminică, 26 Ianuarie 2014 53
Cele două competiții europene inter-cluburi la rugby, Heineken Cup și Amlin Challenge Cup, au intrat în faza sferturilor de finală, echipele din Anglia și Franța dominând în AMLIN, acolo unde a evoluat și selecționata ''Lupii'' București, în timp ce echipele din Irlanda par favorite în H Cup, principalul turneu al echipelor de club din emisfera de nord, informează Agerpres. În sferturile de finală din Heineken Cup, programate în perioada 4-6 aprilie, se vor confrunta Ulster (Irlanda) — Saracens (Anglia), Clermont (Franța) — Leicester Tigers (Anglia), Toulon (Franța) — Leinster (Irlanda) și Munster (Irlanda) — Toulouse (Franța). Prima grupă a fost câștigată de Leinster, franciza din Dublin reușind o victorie în fața galezilor de la Ospreys cu un concludent rezultat de 36-3, irlandezii marcând cinci eseuri grație cărora au obținut și bonusul ofensiv.  În grupa a doua, Toulon, campioana en-titre având deja calificarea asigurată, s-a deplasat în Scoția acolo unde gazdele, Glasgow Warriors, au dat o replică bună însă nu suficient de consistentă, iar roș-negrii s-au impus cu rezultatul de 15-8. În cea de-a treia grupă, englezii de la Saracens au reușit în ultima etapă o victorie la scor, 64-6 în fața irlandezilor de la Connacht, fiind una dintre cele două echipe care s-a calificat în sferturile de finală ale Heineken Cup de pe poziția secundă, grație numărului de puncte acumulate. Grupa a fost câștigată de Toulouse, francezii impunându-se pe terenul lui Zebre (Italia) cu rezultatul de 16-6 în ultima etapă. În grupa a 4-a, Clermont a câștigat categoric duelul francez al dispunând cu rezultatul de 28-3 de Racing Metro Paris. Englezii de la Harlequins au câștigat pe terenul galezilor de la Scarlets, rezultatul de 22-20 asigurând ''arlechinilor'' poziția a doua și participarea în sferturile de finală ale Amlin Challenge Cup. În grupa a 5-a, derby-ul dintre Leicester Tigers și Ulster a revenit nord-irlandezilor cu rezultatul de 22-19, însă ambele echipe s-au calificat în sferturile de finală, englezii fiind a doua echipă care accede mai departe de pe locul secund datorită numărului de puncte acumulat. În grupa a 6-a, Munster, în lipsa mizei calificării, având deja asigurată prezența în sferturile de finală, a obținut o victorie la scor, 38-6, în fața lui Edinburgh, irlandezii marcând șase eseuri cumulând astfel și bonusul ofensiv. Englezii de la Gloucester au câștigat pe terenul lui Perpignan, rezultat 36-18 și britanicii vor continua actuala ediție a competițiilor europene în sferturile de finală ale Amlin Challenge Cup. În cea de-a doua competiție europeană inter-cluburi, AMLIN Cup, în urma stabilirii clasamentelor finale din cele cinci grupe, în faza sferturilor de finală s-au calificat: Sale Sharks (Anglia), Bath Rugby (Anglia), Brive (Franța), London Wasps (Anglia) și Stade Francais (Franța), alte trei echipe engleze venind din Heineken Cup: Northampton Saints, Harlequins, Gloucester Rugby. Sferturile de finală Amlin Challenge Cup se vor disputa între 3 și 6 aprilie astfel: Bath — Brive, London Wasps — Gloucester, Stade Francais — Harlequins, Sale Sharks — Northampton Saints. Selecționata ''Lupii'' București a făcut parte din grupa C în AMLIN Cup, ocupând poziția a treia, după Brive și Newcastle Falcons și înaintea italienilor de la Cammi Calvisano. FRR precizează că ERC, forul care guvernează cele două competiții, a alcătuit o listă cu 15 jucători din care se va alege ERC European Player of the Year 2014. Aceștia sunt: Steffon Armitage (Toulon), Miles Benjamin (Leicester Tigers), Sean Cronin (Leinster Rugby), Jean-Marc Doussain (Toulouse), Matt Giteau (Toulon), Alex Goode (Saracens), Cian Healy (Leinster Rugby), Fritz Lee (ASM Clermont Auvergne), George North (Northampton Saints), Paul O'Connell (Munster Rugby), Peter O'Mahony (Munster Rugby), Louis Picamoles (Toulouse), Ruan Pienaar (Ulster Rugby), Sitiveni Sivivatu (ASM Clermont Auvergne), Johnny Wilkinson (Toulon), acesta din urmă fiind și deținătorul distincției de anul trecut.


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei