Naționala de rugby a României va juca la Cupa Mondială de rugby 2027 din Australia, în ordine, cu Georgia (3 octombrie), Italia (11 octombrie) și cu Africa de Sud, campioana mondială en titre (17 octombrie).
- Publicitate -
România, în Grupa B a competiției
România, repartizată în urma tragerii la sorți de pe 3 decembrie, în Grupa B, va debuta în competiție cu eterna adversară Georgia, locul 13 mondial, la Townsville, după care va întâlni Italia, locul 10 în lume, la Sydney, și va încheia seria meciurilor din grupă împotriva campioanei mondiale en titre și liderul mondial, Africa de Sud, la Perth, se arată într-un comunicat de presă transmis de Federația Română de Rugby, după stabilirea programului competiției de către World Rugby.
Alin Petrache: Important este să fim 100% la fiecare meci
Alin Petrache, președintele FRR, a opinat că ordinea meciurilor are mai puțină importanță, dar speră că „stejarii” vor da totul în fiecare confruntare și să-i facă mândri pe fani.
„**La o competiție de asemenea anvergură nu știu ce relevanță are cine este primul sau ultimul nostru adversar. Să nu uităm că este un format inedit al Cupei Mondiale, care dă posibilitatea și echipelor de pe locul trei să urce în faza următoare a competiției, cele mai bune patru formații care termină pe locul trei urmând să urce în optimile de finală, deci lupta va fi cu atât mai strânsă. Mult mai important pentru noi este evoluția noastră, să fim 100% pentru fiecare meci, să dăm totul, să arătăm un rugby frumos, să ne facem mândri suporterii.
Trebuie să ne gândim că mai avem doi ani până la debutul competiției, iar în această perioadă trebuie să asigurăm echipei toate condițiile și pregătirea de care are nevoie și susținerea noastră**“, a spus Alin Petrache.
Formatul Cupei Mondiale de rugby 2027
Cupa Mondială din Australia este prima ediție cu 24 de echipe, împărțite în șase grupe.
După meciurile din grupe:
- primele două clasate din fiecare grupă se califică direct în optimile de finală;
- li se alătură cele mai bine clasate patru echipe de pe locul trei, în funcție de punctaj.
Optimile de finală vor avea loc pe 23–24 octombrie, sferturile de finală pe 30 și 31 octombrie, semifinalele pe 5 și 6 noiembrie, meciul pentru locul 3 pe 12 noiembrie, iar finala pe 13 noiembrie.
Programul „stejarilor” la Cupa Mondială 2027
- Duminică, 3 octombrie, ora 13:15 (ora României): România – Georgia
(North Queensland Stadium, Townsville)
- Luni, 11 octombrie, ora 11:45 (ora României): România – Italia
(Sydney Football Stadium, Sydney)
- Duminică, 17 octombrie, ora 14:15 (ora României): România – Africa de Sud
(Perth Stadium, Perth)