Delegația României a cucerit șase medalii - două de aur, trei de argint și una de bronz - la Campionatele Europene școlare care s-au încheiat, sâmbătă, la Mamaia, informează Federația Română de Șah.
Medaliile de aur au fost câștigate de Ionuț Ognean, la categoria Open U15, și de Ema Obadă, la fete U15, argintul a fost obținut de George Stoleriu - U17, Pavel Nastore - Open U13 și Anastasia Leca - fete U7, în timp ce Vincențiu Savu și-a adjudecat bronzul la Open U7.
Cu ocazia competiției, Federația Române de Șah a organizat, împreună cu Federația Europeană de Șah, la Centrul Expozițional Constanța, conferința intitulată "Educație prin șah", în cadrul Președinției României la Consiliul UE, informează Agerpres.
Scopul conferinței s-a dorit a fi o prezentare a exemplelor de succes și a bunelor practici privind introducerea șahului în școli la nivel european. Au fost prezentate materiale din Italia - o serie de proiecte finanțate prin cadrul programelor Erasmus+, Ungaria - țară în care legendara șahistă Judit Polgar a implementat programe și metodici de predare a șahului, Polonia - strategia la nivel național pusă în practica de federația de șah din această țară cu Ministerul Educației, prin care șahul este utilizat ca mijloc de îmbunătățire a performanței la matematică, exemplele Suediei și Norvegiei de extindere a studiului șahului în școli, precum și exemple instructive din Israel și Turcia.
A fost prezentată și situația din România, unde Ministerul Educației Naționale a reglementat modul de predare a șahului în școli, precum și posibilitatea copiilor ce nu pot desfășura activități fizice la ora de educație fizică să primească nota la șah.