Vineri, 05 Iunie 2026

Salariile voleibalistelor de la CSV 2004 Tomis, diminuate cu 25%

de Sorin MIHALACHE Luni, 21 Decembrie 2009 831 1 min citire
Criza economică a ajuns și la clubul de volei CSV 2004 Tomis, iar conducerea grupării constănțene a decis, la sfârșitul săptămânii trecute, să diminueze cu 25% salariile jucătoarelor și ale întregului staff tehnic.
De asemenea, voleibalistelor li s-a propus ca, în perioada de transferuri din această iarnă, să primească dezlegare din partea clubului, spre a putea merge, dacă doresc, la alte grupări sportive, dar acestea au refuzat in corpore, ele promițând păstrarea acelorași obiective de performanță - câștigarea titlului de campioane ale României și un parcurs cât mai lung în cupele europene (CEV).
Chiar și în aceste condiții de criză, este posibil ca o jucătoare din Italia să ajungă, prin sponsorizare, la CS Volei 2004 Tomis, caz în care ar fi prima jucătoare italiană care ar evolua în campionatul național feminin de volei al României.
"Este un moment dificil pentru sportul românesc, pentru întreaga societate. Fetele au înțeles situația și au acceptat reducerea salariilor. Sper ca și celelalte cluburi din Constanța să ia măsuri similare. Altfel, vrem să mulțumim, la sfârșit de an, inimosului și avizatului public constănțean, tuturor sponsorilor și susținătorilor, pentru sprijinul și devotamentul arătate. Le urăm tuturor sărbători fericite și un călduros La Mulți Ani!", a declarat președintele CSV 2004 Tomis Constanța, Cristian Zgabercea.
Taguri
Articolul anterior Naționala de volei feminin va avea antrenor sârb
Articolul următor Ștefania Gușă, cel mai bun sportiv al anului de la CS Phoenix

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei