Vineri, 05 Iunie 2026

ABU Baku - CS Tomis 32-29, în Challenge Cup la handbal feminin Șampania curge chiar și după o înfrângere

de Sorin MIHALACHE Luni, 18 Februarie 2008 617 2 min citire
Echipa CS Tomis a pierdut, sâmbătă, meciul cu ABU Baku, scor 29-32 (16-19), în deplasare, în manșa a doua a optimilor de finală ale Challenge Cup la handbal feminin, dar constănțenceles-au calificat în sferturi grație victoriei categorice (32-22) de pe teren propriu.
Meciul din capitala Azerbaidjanului se anunța dificil pentru CS Tomis, iar realitatea din teren avea să confirme acest lucru. Formația pregătită de Lucian Râșniță, Ion Pușcașu și Mihaela Pârâianu s-a trezit condusă cu
2-0 încă din minutul 1, gazdele pornind tare în încercarea de a răsturna calculul hârtiei. Din fericire, portarul Anca Rombescu a reușit câteva parade în situații iminente de gol, linia de atac și-a mai reglat tirul, astfel încât ABU a intrat la cabine cu un avantaj subțire, 19-16.
După pauză, azerele au profitat iar de slăbiciunile din apărarea constănțeană și s-au distanțat, în minutul 45, la șase goluri. Moment greu pentru Tomis, dar câteva acțiuni individuale finalizate excelent de Andreea Dospin, M. Pârâianu și Loredana Mateescu au spulberat speranțele tribunei. Vioara întâi în meciul tur, Diana Druțu n-a mai înscris niciun gol, sarcina puncher-ului revenindu-i Georgetei Grigore. Până la final, am mai consemnat accidentarea Ionelei Drilea Topa, pierdere importantă, dar tehnicienii au găsit rapid soluția de înlocuire.
Tabela a "înghețat" la 32-29, ABU Baku rămâne cu o victorie de palmares, în timp ce Constanța merge, pentru al treilea an consecutiv, în sferturile de finală.
Pentru CS Tomis, au marcat G. Grigore (7), I. Drilea Topa, M. Pârâianu (câte 6), L. Mateescu (4), Anișoara Durac Marcu (3), A. Dospin (2), Cristina Georgescu (1).
Gheorghe Slabu acuză arbitrajul
La finalul partidei, președintele clubului de pe litoral, Gheorghe Slabu, s-a plâns de prestația arbitrilor Branka Maric și Zoran Tijanic. "Am avut parte de un arbitraj extrem de ostil, care le-a ajutat pe gazde la greu, iar fetele nu au avut ce să facă", a spus oficialul Tomisului, nemulțumit de prestația sârbilor, în special de deciziile acestora din prima repriză.
Taguri
Articolul anterior Un glonț în tâmpla tenisului
Articolul următor Și-a amanetat bătrânețea, mizând pe buna credință

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei