Pentru lotul Farului, săptămâna aceasta a debutat cu antrenamentele desfășurate la Baza Sportivă a Academiei Hagi, unde echipa își va desfășura întreg programul de pregătire sub comanda noului staff tehnic condus de Ioan Ovidiu Sabău.
- Publicitate -
„Marinarii” au programate câte două ședințe de antrenament pe zi până vineri, urmând ca sâmbătă lotul să fie împărțit pentru disputarea unui joc-școală.
La începutul perioadei de pregătire au fost efectuate testele fizice obișnuite de efort, după care jucătorii au intrat și în sala de forță pentru exerciții coordonate de preparatorii fizici Lucian Turcu și Radu Gheorghe. În paralel, antrenamentele continuă zilnic și pe componenta tehnico-tactică.
Cu excepția jucătorilor învoiți, care absentează din motive medicale sau personale, întregul lot se află în programul de pregătire stabilit de staff-ul tehnic. Astfel, Seruca lipsește din motive medicale, Gustavo va reveni la echipă pe 18 iunie, iar Grigoryan, aflat recent la acțiunea echipei naționale, este așteptat să revină pe 22 iunie. De asemenea, Bogdan Țîru se află în proces de recuperare după o ușoară accidentare.
O veste bună pentru Farul Constanța este revenirea la antrenamente a fundașului francez Lucas Pellegrini. Accidentat la 15 martie, în partida câștigată cu 2-0 împotriva Petrolului, Pellegrini a reluat pregătirea, chiar dacă momentan se antrenează sub atenta supraveghere a kinetoterapeuților.