Duminică, 07 Iunie 2026

Scrimera Mădălina Ciucuraș, evoluții foarte bune la Satu Mare și în Austria

de Marian BOCAI Miercuri, 18 Noiembrie 2009 1373 < 1 min citire
Scrimera Mădălina Ciucuraș (CS Farul Constanța, antrenor - Sebastian Bezem) a cucerit medalia de bronz în proba de spadă a Campionatului Național de cadete de la Satu Mare. Reprezentanta CSS1 Constanța, Lorena Cojocaru, a încheiat competiția pe locul zece, poziție care l-a nemulțumit pe antrenorul Ion Nițulescu. "Lorena putea să intre în finala de opt și să se bată la medalii. În schimb, Ciucuraș a concurat foarte frumos, determinată", a declarat, pentru "Cuget Liber", Nițulescu.
Ciucuraș a confirmat evoluția foarte bună de la Naționale și la o etapă intermediară de Cupă Mondială, care s-a desfășurat, imediat după Naționale, în Austria, la Mödling, unde a ocupat locul 16.
La aceeași întrecere, Cojocaru a trecut de grupă, dar a pierdut în prima fază eliminatorie, la fel ca un alt constănțean, Radu Chiperi (CS Farul, antrenoare - Mihaela Ion), care a avut cinci victorii și o înfrângere în serie, dar apoi a pierdut surprinzător la un sportiv din Ungaria. Bogdan Negraia (CSS1, Ion Nițulescu) a concurat cu un trac fantastic, astfel că nu a realizat decât o victorie în grupă, pierzând la mustață accederea în faza următoare.
Taguri
Articolul anterior Sport extern
Articolul următor Pensia de urmaș nu se dă pe viață

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei