Sdrobiș are o armă secretă pentru meciul cu Gloria Buzău (galerie foto)

de Marian BOCAI Joi, 28 Octombrie 2010 953
Tânărul mijlocaș farist Ionuț Lupu (21 de ani) a marcat trei goluri în partida "în familie" de ieri și visează să înscrie și sâmbătă, când contează cu adevărat. Antrenorul principal al Farului, Ioan Sdrobiș, a făcut ieri, la obișnuitul joc-școală de la mijlocul săptămânii, o primă verificare a formației cu care se gândește să înceapă meciul cu Gloria Buzău, de sâmbătă, de la Constanța, din etapa a zecea a Ligii a II-a. Din formula posibililor titulari a lipsit însă Buzea, care a fost menajat ieri, în urma contracturii musculare suferite la Năvodari. De astăzi însă, mijlocașul va reintra în program normal. Specific jocurilor de acasă, Sdrobiș a revenit ieri de la modulul 5-4-1 (folosit cu Săgeata) la 4-4-2, începând jocul cu: Al. Răuță - Nițescu, I. Barbu, L. Ștefan, Pașcovici - Scărlătescu, Parfenie, Boboc, I. Lupu - Abuzătoaie, Ad. Câmpeanu. În cealaltă echipă s-au aflat: Isleam - Ursachi, Vajou, Filip, Husein - M. Munteanu, Lucan, L. Mihai II, Mutulescu, B. Rusu - Hurdubei. Prima schimbare a fost efectuată în echipa secundă, încă din prima repriză, când L. Mihai II i-a lăsat locul lui Enghin Amet. La pauză, portarii au făcut schimb de echipe, iar "Părintele" a înlocuit și perechea de mijlocași centrali de la prima formație, Parfenie - Boboc, cu Mutulescu - Lucan, de la "adversari". De asemenea, la formația secundă au mai intrat Vlad (în locul lui Ursachi), Boghițoi (în locul lui Filip) și Drăghici (în locul lui Husein). După 0-0 la pauză, oamenii ofensivi ai "titularilor" s-au dezlănțuit în partea secundă, când au marcat de șapte ori. Ionuț Lupu a punctat de trei ori (golul de 5-0 înscriindu-l cu o boltă), Câmpeanu de două ori (a doua reușită fiind din penalty), iar Scărlătescu și Abuzătoaie au înscris câte un gol. Lupu a arătat mare poftă de joc, a avut eficiență și realizări, iar sâmbătă poate fi arma secretă a lui Sdrobiș, asul din mâneca "Părintelui". "Meciul cu Gloria Buzău e foarte important pentru Farul. Trebuie neapărat să-l câștigăm, pentru că avem nevoie de puncte. Vrem să arătăm și noi mai bine în clasament. Ne trebuie și noroc, dar și susținerea publicului, pe care îl așteptăm în număr mare la stadion. Mă bucur că joc titular și încerc ca la fiecare meci să dau tot ce pot. Băieții cu experiență, gen Adi Câmpeanu, Buzea, mă susțin și mă încurajează. Sper să marchez și în meciurile oficiale, să mă înscriu la cuvânt, cum spune antrenorul nostru, Ioan Sdrobiș" Ionuț Lupu, mijlocaș stânga Farul
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei