Se anunță un spectacol de zile mari la All Star Game-ul baschetului constănțean

de Mihai CHELEȘ Miercuri, 07 Decembrie 2016 829
Sâmbătă, 9 decembrie, de la ora 19, Sala Sporturilor devine locul în care baschetul prinde viață, unde iubitorii sportului sub panou pot vedea în acțiune cei mai buni jucători din Constanța într-un All Star Game LBAC, organizat de Asociația Terra Semper Fidelis - Perspectivă pentru viitor, în colaborare cu DJST Constanța, AJ de Baschet Constanța și BC Athletic. 

Înaintea înfruntării celor mai buni jucători din Liga de Baschet Amator Constanța, vor mai avea loc două partide extrem de interesante: un meci al persoanelor cu dizabilități și o partidă de juniori U10. Toți cei implicați vor primi din partea organizatorilor foarte multe dulciuri, dar și materiale promoționale inscripționate cu însemnele Asociației Județene de Baschet și BC Athletic Constanța. 

Spectacolul va fi asigurat de unul dintre cei mai buni dunk-eri din România, americanul Richard McCalop, cel care a acceptat invitația de a veni la Constanța pentru a ne încânta cu îndemânarea și abilitățile sale fizice. 

Pe lângă aceste concursuri interactive și demonstrații de virtuozitate, cei aflați la sală vor mai avea parte de o surpriză. Prima minge a partidei de All Star Game va fi aruncată de cântăreața Alexandra Stan, o împătimită a jocului sub panou. 

Chiar dacă sunt angrenați și în partidele de Liga 1, la All Star vor participa și veteranii echipei BC Athletic, Adrian Trandafir, Alexandru Liță, Vlad Mihai, alături de antrenorul Alexandru Olteanu, într-un show ce se anunță a fi de zile mari. 

BC Athletic Constanța va primi vizita celor de la CS Phoenix 2 Galați, duminică, de la ora 16, în etapa a IX-a a Ligii 1, iar luni, va juca în deplasare cu CN "Aurel Vlaicu" București, în etapa a IX-a a Campionatului Național U18. 

"A fost o modificare de program care a reușit să ne dea un pic peste cap calculele inițiale, așa că am ales să nu riscăm nimic. Nu ne vom baza pe cei tineri la All Star-ul de sâmbătă, vrem să îi avem pregătiți 100% pentru partidele oficiale. Suntem încrezători în șansele noastre, jucăm fără niciun fel de presiune și sper să obținem două rezultate pozitive", a declarat team managerul BC Athletic, Andrei Talpeș.

Taguri

Comentează știrea

Unu'
7 decembrie 2016
Proverb

Prostul pana nu-i fudul, nu-i prost destul...

Altu'
7 decembrie 2016
Susanele

Mai aveti "panarame" de-astea ? Cand o sa vedem baschet serios la Constanta ?

Unu altu
8 decembrie 2016
Unu + Altu

Aveti dreptate. Pai sa intre domnul Ardalau sa ne arate baschet serios, si nu oriunde, adica in port, ci la Constanta.

Debus
8 decembrie 2016
:)

Unu + Altu, fa ceva pentru sport (se pune ca faci ceva pentru sport si daca alergi pentru tine sa stii la varsta ta), ca la hatereala, dat commenturi si troll esti primul pe cuget si telegraf. O sa dea boala in tine de dobitoc ce esti. :))))))

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei