Şedinţele Comisiilor Tehnice ale Ligii Europene de Nataţie, la Bucureşti

de Sorin MIHALACHE Marţi, 15 Februarie 2022 182
Timp de trei zile, la Bucureşti, au avut loc şedinţele Comisiilor Tehnice ale Ligii Europene de Nataţie (LEN) - înot şi sărituri în apă.
În cadrul reuniunilor, la care au luat parte aproximativ 40 de persoane, printre care şi Camelia Potec, preşedinte al Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, s-au stabilit datele pentru Campionatul European de înot şi pentru Campionatul European de sărituri în apă - ambele întreceri dedicate juniorilor şi găzduite de România în acest an, în Complexul sportiv de nataţie din Otopeni -, programul competiţiilor, modificările de regulament, dar şi alte detalii tehnice necesare bunei desfăşurări a concursurilor.
Totodată, membrii Comisiilor Tehnice ale LEN de înot şi sărituri în apă au efectuat o vizită la Complexul sportiv de nataţie din Otopeni.
XXX
Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern (FRNPM) organizează, în zilele de 4 şi 5 martie, în sistem online, cursul de arbitru categoria 1 înot (cronometror, inspector întoarceri).
„Pentru a participa ca arbitru la competiţiile organizate de către FRNPM, toţi cei interesaţi trebuie să fie acreditaţi FRNPM.
La absolvirea cursului, se va elibera un certificat de absolvire valabil patru ani”, au transmis reprezentanţii federaţiei.
Foto: Facebook / Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei