Sezonul de yachting, inaugurat cu Trofeul Mircea - Memorial "Amiral Ilie Ștefan"

de Madlena CĂLUGĂREANU Miercuri, 15 Mai 2019 302
Timp de două zile, pe lacul Siutghiol, în organizarea Clubului Amiralilor, a cluburilor sportive constănțene Wind Hunters și Știința și a Asociației Județene de Yachting Constanța, s-au desfășurat întrecerile Trofeului Mircea - Memorial "Amiral Ilie Ștefan" la yachting. 

La competiție, care a marcat deschiderea sezonului 2019 de yachting la Constanța, au luat startul sportivi juniori, la clasele Optimist, Cadet, Lasaer radial și OK. De asemenea, cu această ocazie, s-au derulat întreceri și în cadrul Campionatului Național, la clasa OK - juniori și seniori. 

"Vântul a pus în valoare buna pregătire a sportivilor și acumularea de cunoștințe de regulament și din pregătirea teoretică. Am asistat la o reuniune nautică în care s-au înregistrat multe răsturnări de poziții în clasament. Grație cunoștințelor despre întreținerea și repararea ambarcațiunilor, acumulate în perioada pregătirii de iarnă, sportivii au făcut față defecțiunilor pe apă fără a abandona competiția", a declarat, pentru "Cuget Liber", prof. Domnica Micu, antrenor în cadrul CS Știința Constanța. 
Iată rezultatele înregistrate: Clasa Optimist juniori: 1. Costa Verioti, 2. Andreas Boicenco, 3. Eric Ion (toți de la Nautic Yachting Club); Clasa Optimist peste 12 ani: 1. Noel Voinescu (Știința Constanța), 2. Carina Matea (Știința), 3. Florin Ionescu (N.Y.C.); Clasa Cadet: 1. Maria Popescu + Albert Cârcu, 2. Bianca Șulcă + Antonio Matea, 3. Otilia Alexiu + Andrei Odagiu, toți de la Știința; Clasa OK seniori: 1. Toni Nedelea, 2. Alexandru Micu, 3. Oasim Zien, toți de la CS Știința; Clasa OK juniori: 1. Oasim Zien, 2. Tiberiu Popescu, 3. Cristian Alexiu, toți de la Știința Constanța. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei