Spectacolul continuă la Campionatul Mondial de Fotbal 2026.
- Publicitate -
Spania a trecut fără probleme de reprezentativa Arabiei Saudite, scor 4-0. Lamine Yamal, Oyarzabal de două ori și Tambakti (autogol) au fost marcatorii partidei.
Belgia și Iran au remizat, scor 0-0, iar Uruguay nu a putut să treacă de naționala Capului Verde.
Africanii au deschis scorul prin Lenini, iar sud-americanii au trecut imediat în avantaj după reușitele lui Araujo și Canobbio. Capul Verde a stabilit scorul final, 2-2, după ce Varela a înscris.
Egipt s-a impus cu 3-1 în fața celor din Noua Zeelandă. Oceanienii au deschis scorul prin Surman, iar Egiptul a punctat apoi de trei ori prin Ziko, Salah și Trezeguet.
În această seară, Argentina lui Lionel Messi va da piept cu Austria. La noapte, Franța va juca cu Irak, Norvegia cu Senegal, iar Iordania cu Algeria.