Vineri, 05 Iunie 2026

CSU Neptun a pierdut meciul cu CSM Ploiești Și-au complicat situația, vor avea o iarnă grea

de Sorin MIHALACHE Luni, 14 Noiembrie 2011 371 1 min citire
Echipa de handbal feminin CSU Neptun Constanța a suferit o no-uă înfrângere în actuala stagiune a Ligii Naționale: 21-26 (12-12), sâmbătă, la Plopeni, în compania celor de la CSM Ploiești, partida contând pentru etapa a opta.
Formația antrenată de Florentin Pera a ținut ritmul preț de o repriză, însă, după pauză, gazdele au avut permanent inițiativa și Constanța a părăsit terenul fără niciun punct.
Golurile Neptunului au fost înscrise de Alexandra Iovănescu (5), Alla Șeiko, Laura Roiban (câte 4), Ilke Sen (3), Andreea Dincu, Oana Cârstea (2) și Daniela Arfir (1).
Celelalte rezultate ale rundei: SCM Craiova - ASC Corona Brașov 21-24, HCM Baia Mare - HCM Roman 25-22. Partidele HC Zalău - Universitatea Cluj 23-20 și Cetate Deva - Oțelul Galați 20-20 s-au disputat în devans, iar jocurile CSM Bacău - CSM București și HC Dunărea Brăila - Oltchim Râmnicu Vâlcea au fost amânate pentru zilele de 20 noiembrie, respectiv 11 ianuarie 2012.
În clasament, CSU Neptun ocupă locul 10 (primul deasupra liniei retrogradării), cu 5 puncte, însă, în mod precis, iarna o va prinde pe formația constănțeană pe o poziție retrogradantă, pentru că fie Bacăul, fie CSM București va trece înaintea sa.
În partea superioară a ierarhiei, lideră este Oltchim (14 p, un joc mai puțin disputat), campioana fiind urmată, în ordine, de HC Oțelul (13 p), HC Dunărea (13 p) și HC Zalău (12 p).
Runda din week-end a fost ultima programată în acest an. Campionatul se întrerupe până în luna ianuarie, pentru a permite echipei naționale să pregătească participarea la Campionatul Mondial din Brazilia.
Așadar, etapa viitoare se va disputa pe 14 ianuarie 2012, zi în care CSU Neptun va întâlni, pe teren propriu, pe SCM Craiova.
Taguri
Articolul anterior CVM Tomis i-a smuls Stelei epoleții
Articolul următor BC Farul a marcat aproape 100 de puncte la meciul de debut

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei