Duminică, 07 Iunie 2026

Simona Halep a plecat spre China! "Fizic sunt 100%"

de Cuget Liber Miercuri, 18 Septembrie 2019 266 1 min citire
Simona Halep a plecat spre China! "Fizic sunt 100%"
Simona Halep (locul 6 WTA) a plecat astăzi spre China, unde va începe pregătirile pentru turneele de la Wuhan și Beijing. Românca nu mai are nicio problemă fizică și este destul de aproape de obiectivul pe care îl are pentru acest final de sezon: calificarea la Turneul Campioanelor, găzduit de Shenzhen.La US Open, Halep a resimțit dureri la tendonul lui Ahile și la gleznă. Simona a fost eliminată în turul 2 de către Taylor Townsend.
Pentru a obține biletele la Turneul Campioanelor (27 octombrie – 9 noiembrie), Simona Halep are nevoie de rezultate bune la aceste turnee importante din China: Wuhan (22 septembrie – 28 septembrie) și Beijing (28 septembrie – 6 octombrie).
"Mă simt destul de bine, sunt încrezătoare și sper să-mi meargă bine. Este un pic mai diferit, mâncarea este diferită, aerul este diferit, cultura de acolo mai diferită, așa că încerc să mă adaptez cât pot de bine și să joc cât se poate de bine, însă nu este ușor.
Fizic sunt sută la sută, nu am niciun fel de probleme. Am avut niște probleme la gleznă, de fapt la tendonul lui Ahile împreună cu glezna, acum mă simt bine, am făcut recuperarea, am făcut tratament, m-am antrenat în ultima săptămână și acum mă simt bine.
Darren Cahill va reveni în noul sezon, nu la turneele acestea", a spus Simona Halep pe aeroportul Otopeni.
Taguri
Articolul anterior Șoferul unui microbuz școlar, prins beat la volan în timp ce transporta elevii
Articolul următor ROMÂNII, BĂTAIA DE JOC A PRODUCĂTORILOR! Ce a descoperit ANPC, după un control amănunțit

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei