Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul 1 mondial, s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 7.972.535 dolari, după ce a învins-o pe croata Petra Martic, scor 6-4, 6-7 (5), 6-3.
- Publicitate -
Halep (26 ani), campioană la Indian Wells, a câștigat un meci de mare luptă, după două ore și 23 de minute în fața unei adversare de 27 de ani, care ocupă locul 51 în clasamentul WTA.
Halep și-a asigurat un cec de 327.965 dolari și 390 de puncte WTA, iar în penultimul act o va înfrunta pe japoneza Naomi Osaka.